Memorii...

Started by Ana Aslan on Monday, June 20, 2011

Participants:

Showing all 1 post
6/20/2011 at 1:43 AM

„Locuiesc singură, cu
câinele meu”. Nu. Eu nu vreau să rămân singură. Vine 8
martie. E de două ori ziua mamei, fiindcă ziua ei de
naştere e pe 7 martie. Cumpăr un bucheţel de ghiocei.
„Ghiocel, plăpândă floare / Nu ţi-e frică de ninsoare? / Nu
ţi-e frică că, din cer, / O să vină mare ger? // Copilaşe, nu
KADIŞ PENTRU MAMA MEA 163
mi-e frică, / Că zăpada nu mă strică. / Mă pitesc încet sub
ea/ Şi-apoi, ningă cât o vrea!” Versurile astea mi le recită
totdeauna mama când vedem prima dată ghiocei la sfârşit
de februarie. Le ştie tot din clasele primare. Versurile
devin poezie pentru că ea le spune aşa. Trăieşte-n cugetul
ghiocelului, te face să vezi fiecare cuvânt. Dar acum sufăr
că mie nici un băiat nu-mi aduce ghiocei. Vin acasă şi-i
întind bucheţelul. Din privirile stinse pe faţa mâhnită
înţelege ce se petrece-n mine. „Să nu-mi mai aduci
niciodată ghiocei! Aşa, n-am nevoie!” Şade rezemată cu
spatele de speteaza divanului, în colţul de lângă sobă, cu
ochii-n lacrimi. O doare ceea ce eu simt în clipa asta. Nu
fiindcă nu mă înţelege. „Totă, s'iz dâr ghit val di ost di
momă!” – „Tată, ţie ţi-e bine c-o ai pe mama!”, mă apără
în alte împrejurări. Dar acum?! I-am dat ghioceii ca şi cum
ar fi fost o obligaţie. Mă doare c-am rănit-o, dar e prea
târziu. De măritat, mă mărit. Dar cum?

Showing all 1 post

Create a free account or login to participate in this discussion